IMSP SR Causeni
home mail network
minister

Contacte

Cojocaru Alexandru     Director

 

Telefon (243)26094

Fax

(243)26094 

mail: srcauseni@gmail.com

Vice-director Exari Valeriu (243)26478

Biroul de informații


(243)26721                    

Unitatea Primiri Urgențe

 

(243)26489                      

Reanimația (ATI) (243) 26490                         

Ion Arsenie Ciobanu

Responsabil

de comunicare cu

publicul 

și mass-media 

Telefon

 060001408

 

 

 

 

Noutăţi

Noutăţi


Spitalul din Căuşeni va primi statut de spital regional



Pe 27 iunie 2017 a avut loc colegiul Ministerului Sănătăţii la care sa discutat şi aprobat conceptul "Reforma spitalelor din Republica Moldova".

Conform conceptului vor fi instituite 11 spitale regionale pe baza actualelor spitale raionale.Aceste spitale vor avea în calitate de fondator Ministerul Sănătăţii.

Printre aceste spitale va fi cu statut de spital regional şi spitalul din Căuşeni.

Aria de deservire a spitalului va creşte şi va include raionul Căuşeni şi Ştefan-Vodă.

Aceasta va permite reutilizarea unor secţii spitaliceşti şi acordarea asistenţei medicale de performanţă şi înaltă calitate.Accentul va fi pe acordarea îngrijirilor acute în chirurgie, traumatologie, oftalmologie, ginecologie, obstetrică, neonatologie.

Spitalul raional Ştefan-Vodă va fi în managment comun şi va acorda îngrijiri cronice.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul şi mass-media.27 iunie 2017

 


 


Atenţie:Căpuşele au eşit la vînat


Cu începutul lunii mai la Spitalul Raional Căuşeni au fost zilnic cîte 5-6 adresări ale pacienţilor cu muşcături de căpuşe.Pacienţii au fost alarmaţi de muşcăturle căpuşilor şi le-au rupt.

Vă aducem la cunoştinţă cîteva sfaturi practice,ca să fiţi mai protejaţi de căpuşe.

Evitaţi cît e posibil locurle umede,tufişurile,pădurile în această perioadă.Dacă aţi eşit la odihnă, echipaţi-vă corespunzător:şosete lungi până la glezne,pantaloni,bluză cu mâinecele lungi preferabil de culoare albă.

Dacă aţi depistat după ce v-aţi întors acasă căpuşe pe corp,de dorit să nu le îndepărtaţi singur. Puteţi folosi preparate antihistaminice şi să vă adresaţi după ajutor medical la policlinica spitalului.

De remarcat că nu s-au raportat cazuri de encefalită în Moldova după muşcături de căpuşă.

 Ion Arsenie Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul şi mass-media. 04.05.2017


Spitalul raional Căușeni va fi supravegheat de serviciu de pază



În legătură cu creșterea numărului cazurilor de agresiune fizică și verbală a personalului medical din spitalele din Moldova,administrația Spitalului raional Căușeni a încheiat un contract de pază a spitalului.

Paza spitalului va fi asigurată de o firmă specializată privată în baza unui contract de prestare a serviciilor de pază fizică a bunurilor materiale,asigurării securității fizice și protecției salariaților din cadrul instituției.

Paza și protecția va fi efectuată non-stop,24 din 24 ore,pe parcursul a șapte zile din săptămînă.În cazurile de huliganizm,comportament brutal,amenințarea verbală sau fizică a personalului medical,pacienților sau rudelor acestora angajații serviciului de pază vor lua măsuri de redresare prin discuții,convingere sau după caz folosirea echipamentului în dotare sau apelare la poliție.

În exercițiul funcțiunii personalul de pază va echipat cu uniformă specială sau semn distinct al serviciului de pază.Activitatea serviciului de pază este reglementată de un regulament intern special de funcționare.

Ion Arsenie Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.     02.02.2017


Administrația Spitalului raional Căușeni a dispus limitarea accesului vizitatorilor în secțiile spitalicești în condiții speciale


Cu scopul protecției pacienților internați în spital de infecțiile respiratorii virale acute și evitarea contactelor între bolnavi cu gripă și alte persoane sa decis de limitat accesul în spital al vizitatorilor.

Accesul în secțiile spitalicești este permis doar la pacienți gravi,țintuiți la pat,cu acordul prealabil al medicului curant cu respectarea regimului sanitar antiepidemic.

Vizitatorii,obligatoriu vor întra în clădirile secțiilor spitalicești în îmbrăcăminte,încălțăminte și mască de protecție doar în orele de vizită.

Vizitarea pacienților:

Ziua între orele 11.00-12.00

Seara între orele 17.00-19.00

Ion Aresenie Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media. 28.12.2016 


Spitalul raional Căușeni va primi donație un videocolonoscop ca viitor spital regional  


În cadrul ședinței Ministerului Sănătății sa decis repartizarea la spitalele republicane,municipale și raionale a sistemelor video de colonoscopie,cu toate componentele și accesoriile.

Printre beneficiari este și viitorul spital regional din Căușeni.


 

La Ministerul Sănătății a avut loc o ședință de lucru cu directorii spitalelor beneficiare, cu scopul de a a-i informa în legătură cu această inițiativă și a asigura primirea și punerea în funcțiune a sistemelor video de colonoscopie.

Dispozitivele medicale de înaltă performanță vor permite diagnosticarea și efectuarea procedurilor curative și operatori pentru pacienții care suferă de anemie,maladii intestinale sau cancer la rect și colon.

Aceste utilaje medicale performante vor primi: Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Centrul Diagnostic Republican, Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Spitalul Clinic Municipal ”Sf. Treime” și spitalele raionale din Edineț, Soroca, Bălți Ungheni, Orhei, Căușeni, Comrat, Hîncești și Cahul.

Sistemele de video colonoscopie au fost primite în anul 2013 printr-un grant de tip Non-Proiect dintre Guvernul Japoniei și Guvernul Republicii Moldova. Costul acestor dispozitive medicale se ridică la circa 17 milioane de lei.

Ion Arsenie Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.        02.11.2016

 



Spitalul Raional Căușeni are perspectiva unui spital regional


În cadrul vizitei vice-ministrului sănătății Oleg Crăciun la SR Căușeni a abordat cu medicii de la Căușeni regulamentul de salarizare,problemele de transportare asistată de AMU a copiilor și gravidelor la instituțiile medico-sanitare republicane și regionalizarea asistenței medicale spitalicești cu atribiurea statutului spitalelor regionale fostelor spitale județene.

În contextul transportării pacienților atît administrația,cît și medicii din spital sau arătat nemulțumiți de nerespectarea de către AMU a ordinelor existente ce reglementează transportarea asistată a copiilor și gravidelor la instituțiile medicale republicane.

Vice-ministrul sănătății Oleg Crăciun accentuat necesitatea creării unui dispecerat interraional care va coordona în caz de necesitate transportarea pacienților de la spitalul raional la spitalele republicane.

Din anul viitor vice-ministru a promis dotarea stației de urgență Căușeni cu ambulanță de terapie intensivă care va facilita transportarea pacienților gravi la Chișinău.De asemenea se va efectua instruirea specialiștilor în acest sens.

În cadrul reformei în domeniul sănătății și administrativ-teritoriale se prevede de efectuat regionalizarea asistenței medicale spitalicești prin atribiuirea statutului de spital regional fostelor spitale județene,din care face parte și spitalul raional Căușeni.

În SR Căușeni este deja în desfășurare proectul-pilot de instruire,reparație,utilare prin proectul REPEMOL a Unității Primiri Urgențe Căușeni.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.              22.10.2016 

 


Noi cazuri de intoxicație 


Cresc numărul de intoxicații în raionul Căușeni.Deși am relatat de nenumărate ori despre cazurile de intoxicații,numărul de accidente nu scad.

 

Astăzi a fost internată o adolescentă,care a administrat cu scop de suicid mai multe feluri de medicamente cu risc letal.

Aciasta sa întîmplat după ce tînăra sa certat cu mama sa.Speriată,mama a adus adolescenta la spital și a fost internată în terapie intensivă pentru tratament de detoxicare.Starea pacientei este stabilă și la moment nu există riscul agravării.

Alte două cazuri,din care unul astăzi, este cauzat de mușcătură de șarpe.Aciasta sa întîmplat la o femee vîrstnică după ce a deranjat  un șarpe,care a mușcat-o,fiind enervat că a fost trezit din culcuș.  

Ion Arsenie Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.   15.09.2016

 

 


 

Președintele raionului Ion Ciontoloi a fost în vizită la Spitalul Raional Căușeni

Președintele raionului Ion Ciontoloi a vizitat Spitalul raional cu scopul să se documenteze la fața locului despre situația cu reparația blocului curativ central.

În cadrul vizitei împreună cu directorul medical al SR Căușeni Alexandru Cojocaru și medicul șef al Centrului de Sănătate Publică Căușeni Andrei Cazacioc au vizitat secțiile de traumatologie,chirurgie,obstetrică,pediatrie,care au fost renovate.

Din informația prezentată de directorul medical Alexandru Cojocaru sa constat că reparația la aripă dreaptă a blocului curativ și scările centrale este pe sfîrșite.Au loc doar mici lucrări de ajustare.

Pe 27 iunie 2016 a avut loc licitația de procurare a mobilierului pentru secțiile date.După instalarea mobilierului secțiile vor fi practic funcționale.

Pe lîngă deschiderea secțiilor date vor întra în funcțiune și bateriile solare instalate pe acoperișul spitalului care vor permite captarea energiei solare pentru producerea energiei electrice care va fi folosită pentru necesitățile spitalului și va spori eficiența energetică a spitalului.

De asemenea cazangeria de rezervă,construcția care este în plină desfășurare,va permite utilizarea combustibilului de alternativă din energie regenerabilă. 

 

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media. 08.07.2016

 


Spitalul raional Căușeni continuă să se modernizeze

Spitalul raional Căușeni are o nouă subdiviziune:Unitatea de Primiri Urgențe.Aciastă subdiviziune a fost formată prin ordinul directorului medical Alexandru Cojocaru,în contextul reformării sistemului de asistență spitalicească și racordarea la cerințele și standartele europene.

Astăzi a devenit cunoscut despre faptul că Spitalul raional Căușeni a fost acceptat de proectul Repemol și va beneficia de parteneriat pentru modernizarea subdiviziunii cu echipamente conform celor mai noi  protocoale.

Unitatea de Primiri Urgențe va deservi pacienții în regim non-stop,24 ore din 24,va fi amplasată în locul fostei secții de internare,și va colabora cu poliția, asistența medicală prespitalicească,terapia intensivă,serviciul radiologic,blocul operator,alte secții spitalicești.

Misiunea Unității de Primiri Urgente este primirea,triajul clinic, investigațiile, diagnosticul și tratamentul cazurilor critice și necritice,sosite prin intermediul ambulanțelor,altor mijloace de transport,la adresarea personală.

După evaluarea pacientului în dependență de starea clinică pacientul va fi internat,transferat în altă instituție medicală sau externat la domiciliu. 

Ion Ciobanu,responsabul de comunicare cu publicul și mass-media. 18.06.2016


Cresc cazurile de accidente grave la copii

Cu începerea vacanței la copii cresc cazurile de traumatizme grave la copii de vîrstă fragedă.Una din cauze este că nu sunt bine supraveghiați de maturi.

În zilele de odihnă,sîmbăta și duminica,au fost internați în secția de reanimare Căușeni doi copii de vîrstă fragedă cu traumatizme grave cranio-cerebrale,în stare de comă.

Copii au beneficiat de toate metodele de terapie intensivă și investigații pentru stabilizarea stării lor.

Unul din copii a fost transferat pentru continuarea tratamentului la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.Al doilea copil este în continuare în stare gravă în secția de reanimare din Căușeni.

Unul din accidente sa produs la traversarea străzii cu impact de automobil.Al doilea accident sa produs la domiciliu,dar de asemenea cu traumatizm sever cranio-cerebral cu stare de comă.Poliția investigează ambele cazuri.

Atenționăm părinții despre responsabilitatea personală pe care o duc pentru viața și sănătatea copiilor.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.   13 .06.2016

 


Copii accidentați în preajma sărbătorii lor

Doi copii de vîrstă fragedă au nimerit în preajma Zilei Copiilor la SR Căușeni.Vîrsta copiilor este în jur de un an de zile. 

Cauza internării au fost accidente cu leziuni termice.Unul dintre copii cu suprfața mai mare a arsurilor a fost internat în secția de terapie intensivă.

Astăzi acest copil a fost transferat la Centrul pentru leziuni termice la copii,clinica "Emilian Coțaga" din Chișinău,pentru tratament specializat medical.

Facem Apel la părinți să fie mai prudenți în cazul supravegherii copiilor,pentru a evita accidentele neplăcute,care sunt periculoase pentru viața și sănătatea copiilor.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.  01.06.2016


Toată săptămîna  Secţia de Transfuzie Căuşeni a fost în campanie de colectare a sîngelui

După ziua de marţi şi vineri la Secţia de Transfuzie a sîngelui a continuat donarea de sînge.După cum informează sefa secţiei de transfuzie a sîngelui  Maria Motruc sau prezentat pentru donare 55 de donatori.

Au contribuit la donare:Oficiul Medicilor de Familie Ursoaia cu 23 donatori,angajaţii Spitalului Raional Căuşeni-10 donatori,Inspectoratul de poliţie Căuşeni cu 8 donatori,OMF Taraclia cu 2 donatori,CS Căuşeni cu 2 donatori.

D-na Maria Motruca a menţionat că doreşte să mulţumească donatorilor voluntari permanenţi care au primit legitimaţia de voluntari:Garaba Natalaia(Spitalul raional Căuşeni),Gafurova Irina (Spitalul raional Căuşeni), Cionac Anatolie(Baimaclia),Flocea Vasile(Căuşeni).

Donatorii care donează de 4 ori pe an timp de 5 ani consecutiv primesc legitimaţia de donator permanent.

Directorul SR Căuşeni Alexandru Cojocaru mulţumeşte tuturor responsabililor care au contribuit la donare.

 

 

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul şi mass-media 27.05.2016

 

 


           Donează sînge-salvează vieți!

Sub acest slogan a decurs astăzi donarea la Secția de Transfuzie a Spitalului raional Căușeni.La acțiune a participat primarul orașului Căușeni Grigore Repeșciuc care a organizat,ajutat de funcționarii primăriei Maria Vasluian și Vasile Boiștean anunțarea și participarea la donare a angajaților din subdiviziunile primăriei și alte organizații.

Directorul Spitalului raional Alexandru Cojocaru a mulțumit la începutul donării edilul orașului pentru înțelegere și conlucrare.Primarul orașului Grigore Repeșciuc personal a donat sînge și a îndemnat toți cetățenii să doneze sînge pentru salvarea de vieți omenești.D-lui a mai promis organizarea de donare pe parcursul următoarelor zile de donare.

Șefa secției de transfuzie a sîngelui Maria Motruc a anunțat la sfîrșitul zilei că au donat sînge 46 de donatori în volum total de peste 20 litri de sînge.

Organizațiile din oraș care au participat la donare sunt Primăria-9,Grădinițele-17,Salubrizarea-3,Vama-2,Centrul de Sănătate Căușeni-2.

Din alte localități,Centrul de Sănătate Tănătari-6,CS Baimaclia-1.

Administrația SR Căușeni aduce mulțumiri primarului orașului Căușeni Grigore Repeșciuc,funcționarilor Maria Vasluian,Vasile Boiștean,directorilor grădinițelor orășenești,tuturor care au contribuit la organizarea donării și desigur cetățenilor care au donat sînge.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media. 20.05.2016

 

 

 

 


A fost semnat un nou contract colectiv de muncă

Administrația SR Căușeni a anunțat despre semnarea unui nou contract colectiv de muncă pe anii 2016-2021.

Negocierile pentru semnare au fost duse de comisia de dialog formată din reprezentanți ai administrației și ai colectivului.Membrii comisiei de dialog au fost directorul SR Căușeni Alexandr Cojocaru,economistul Liuba Lupan,șefa secției resurse umane Natalia Garaba,juristul Igor Pulber,președ. comitetului sindical Victor Vasian,membrul colectivului Timofei Bucuci. 

Au fost șase ședințe ai comisiei de dialog la care au fost discutate cele mai importante puncte ale contractului.Sau discutat următoarele aspecte:facilitățile salariaților,categoriile de salariați,orele de lucru,orele de odihnă,plata pentru nocivitate,aspectele  sociale în cazul problemelor familiare,dreptul la concediu de 120 zile din cont propriu.

Contractul semnat este îmbunătățit și are incluse multe prevederi noi.A fost deja înregistrat și la inspecția muncii Căușeni.

 

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media. 16.05.2016

 


Spitalul raional Căuşeni a avut antrenamente  în cazul dezastrelor

Astăzi  Serviciul Stări Excepţionale în comun cu Serviciul Asistenţa Medicală Urgentă prespitalicească şi  echipa de triaj al SR Căuşeni au desfăşurat antrenamente comune cu simularea practică de lichidare a unui  incendiu şi a unui accident feroviar.

Simularea incendiului a fost în localul secţiei de îngrijiri cronice.Potrivit scenariului  la anunţarea incendiului sa efectuat evacuarea pacienţilor de către angajaţii secţiei cu acordarea asistenţei medicale celor accidentaţi.Ulterior incendiul a fost stins de pompierii antrenaţi în exerciţii.

În al doilea scenariu de accident feroviar răniţii au fost transportaţi de echipele AMU la secţia de internare,unde a fost efectuat triajul accidentaţilor după gravitate şi internaţi în secţiile respective cu acordarea asistenţei medicale necesare.

 

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul şi mass-media.  13.05.2016

 

 

 

Săptămâna Europeană a Imunizărilor (SEI) este marcată la nivel regional în perioada 24 – 30 aprilie.(sursa:www.ms.md)

Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional de Sănătate Publică, în parteneriat cu Biroul OMS şi UNICEF și-au conjugat eforturile pentru a organiza un amplu program de informare și sensibilizare a opiniei publice privind necesitatea imunizării și lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

Săptămâna Europeană a Imunizărilor se desfășoară anul acesta sub sloganul „Preveniţi. Protejaţi. Imunizaţi”. În context, vor avea loc diverse flashmob-uri, şedinţe informative, cluburi de presă, distribuire de materiale informaţionale în locurile publice din capitală şi centrele raionale și derularea spoturilor sociale prin diferite surse.

Cu acest prilej va fi organizată o campanie de informare cu mesajul  ”Completarea lacunelor în acoperirea vaccinală”. Acțiunea vine să încurajeze promovarea imunizării pentru prevenirea apariţiei diferitor afecţiuni şi protejarea sănătăţii populaţie pe tot parcursul vieţii.

Scopul campaniei de informare este eliminarea la nivel regional a rujeolei şi rubeolei, iar la nivel de ţară, menţinerea statutului de ţară liberă de poliomielită, inclusiv trecerea de la vaccinul polio oral trivalent (tVPO) la vaccinul polio oral bivalent (bVPO).

Ministerul Sănătății subliniază că imunizarea este una dintre cele mai de succes intervenţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a decesului prematur. În sistemul de sănătate din Republica Moldova de la implementarea primelor vaccinuri şi până în prezent au fost atinse succese remarcabile în prevenirea unor boli infecţioase, precum: hepatita virală B, poliomielita, difteria, tetanosul, tusa convulsivă, rujeola, oreionul, rubeola, etc.

Nivelul de acoperire vaccinală în ţară, cu excepţia infecţiei cauzată de Rotavirus şi cu pneumococi este în jur de 90% în grupurile ţintă de populaţie.

Este important de menţionat că siguranţa şi calitatea vaccinurilor este verificată continuu de către specialiștii Serviciului Supravegherii de Stat a Sănătății Publice și ai organizațiilor internaționale.

În Republica Moldova se procură doar vaccinuri înregistrate în modul stabilit, de la producători precalificaţi şi supravegheaţi de OMS. Vaccinurile se păstrează în camere frigorifere şi congelatoare speciale, cu sisteme triple de control a temperaturii și cu monitorizare continuă a temperaturii.

Administrarea vaccinurilor este asigurată în cabinete de vaccinări cu respectarea regulilor şi cerinţelor de rigoare adoptate. Persoanele sunt supuse examenului medical înainte de vaccinare şi monitorizate obligatoriu în perioada postvaccinală.

Pentru o mai bună informare a populaţie privind condiţiile de depozitare şi transportare a vaccinurilor, în perioada 24-30 aprilie la Depozitului Naţional de Vaccinuri  al CNSP (str. Gheorghe Asachi, 67-a), este anunţată „Ziua uşilor deschise”.

 


Avalanşă de intoxicaţii la SR Căuşeni

Deşi am făcut apeluri anterioare cu privire la vigilenţă în cazul copiilor,situaţia nu sa schimbat cardinal.

La data de 23 aprilie 2016  au fost trei adresări la Spitalul raional Căuşeni cu intoxicaţii al copiilor de vîrstă fragedă (1-3 ani).

Două adresări au fost cauzate de intoxicaţii cu substanţe chimice (una cu fungicid şi una cu dizolvant de vopsea) iar o adresare a fost cauzată de intoxicaţie cu medicamente.

Copii cu intoxicaţii chimice au fost internaţi în secţia de reanimare şi după măsurile de terapie intensivă efectuate starea lor sa stabilizat.Părinţii copiilor au fost deranjaţi de faptul că au fost interogaţi de organele de urmărire penală.

Facem apel repetat lă părinţii copiilor cu privire la responsabilitatea pe care o poartă pentru supravegherea copiilor şi riscul major vital,cauzat de intoxicaţii,care poate să se finiseze  cu decesul copiilor .

Ion Ciobanu,medic ATI,responsabil de comunicare cu publicul şi mass-media.    24.04.2016

 

 

 

 


A fost prezentat  ordinul N124 al IMSP Spitalul Raional Căușeni " Ana și Alexandru"

Cu privire la asigurarea protecției datelor cu caracter personal în IMSP SR Căușeni "Ana și Alexandru" 

 

 

La conferința spitalului din 19.04.2016 juristul Pulbere Igori a adus la cunoștința personalului medical al spitalului,implicat în prelucrarea datelor cu caracter personal ordinul N 124 cu privire la protecția datelor cu caracter personal în IMSP SR Căușeni  "Ana și Alexandru".

În conformitate cu ordinul dat pacienții la internare vor semna un consimțămînt de prelucrare a datelor cu caracter personal.La refuzul pacienților de a semna consițămîntul,asistența medicală spitalicească nu va fi posibil de acordat,cu excepția cazurilor de urgență majoră.

Lucrătorii medicali ai spitalului  vor semna o declarație de confidențialitate prin care se vor angaja să păstreze datele personale și informația cu caracter medical,cu care vor face cunoștință în activitatea de serviciu.

Informația despre pacienți va fi furnizată doar reprezentanților legali,rudelor apropiate,bunici și bunei,tata și mama,soț și soție,frați și surori,copiilor,tutorilor împuterniciți prin procură,cu acordul în scris al pacienților.

Orice discuție  prin telefon cu privire la date cu caracter personal este interzisă!!!

Informația despre pacienți va fi oferită fără acordul pacienților în conformitate cu legislația în vigoare organelor de urmărire penală,instanțelor judecătorești și serviciului sanitar-epidemiologic de stat în caz de infecții,otrăviri sau contaminări în masă.

De asemenea informația va fi oferită pentru implicarea altor specialiști în cazuri complicate de urgență,pentru examinare și tratament al persoanei incapabile de a-și exprima voința din cauza stării sale. 

 

Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.   20.04.2016

 


Spitalul Raional Căușeni a instituit comisia de concurs

 

 

Administrația Spitalului Raional a emis un ordin de instituire a comisiei de concurs pentru selectarea candidaților la funcțiile vacante din spital.

Comisia de concurs este instituită în conformitate cu Regulamentul privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sănătății.

Comisia este constitituită din cinci membri.

Componența nominală a comisiei:

1.Președintele comisiei- Ion Ciobanu,medic ATI, secția reanimare

2.Secretarul comisiei- Natalia Garaba, șefa secției resurse umane.

3.Membrul comisiei- Victor Vasian, medic-imagist, președintele comitetului sindical.

4.Membrul comisiei- Svetlana Glodea, asist. medicală superioară a secției chirurgie.

5.Membrul comisiei- Igor Pulbere, jurist.

Comisia va examina dosarele care vor fi depuse de solicitanți pentru ocuparea funcțiilor vacante și va înainta dosarul cîștigătorului conducătorului Spitalului Raional pentru angajare.

 

 Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media.  8 aprilie 2016

 

 

 

 


Spitalul Raional Căușeni a primit o donație de carte

 

Directorul "Casa Limbii Române",filiala Căușeni Valeriu Ostaș a transmis astăzi Bibliotecii Spitalului Raional Căușeni,o donație importantă de carte care a fost oferită de partenerii din România.

D-l Valeriu Ostaș a menționat că donația a fost oferită de următorii parteneri :

Asociația Culturală Pro-Basarabia și Bucovina,filiala Constanța,președinte Cezar Pînzaru;

Primăria Cumpăna,județul Constanța,condusă de primărița Mariana Gîju;

Centrul de Creație și Recreare Bacău,director Maria Boiangiu;

Asociația Culturală Pro-Basarabia și Bucovina,filiala Bacău,președinte Valeriu Eutușianu;

Deputatul român,președinte PMP Eugen Tomac;

Deputatul român Petru Movilă;

Institutul de Istorie Gheorghe Parițiu filiala Cluj a Academiei Romăne,doctor în istorie,profesor Stelian Mîndrilă.

Donația de carte are un volum de 2600 de cărți cu tematică preponderent literatură artistică și este destinătă pentru pacienți de diferite vîrste care se află la tratament în spital,dar poate fi lecturată și de cadrele medicale.

Domnul Valeriu Ostaș a promis că va mai fi efectuată în timpul apropiat o donație de literatură de specialitate medicală în limba română,care va putea fi consultată de medicii și asistentele medicale ai spitalului.

 

 

 

 

 

 

 

       

 Ion Ciobanu,responsabil de comunicare cu publicul și mass-media. 6 aprile 2016

 

 

 


 

 

 

 

 

Pe data de 1 februarie 2016 în secța terapie intensivă a Spitalului Raional Căușeni a fost internată o tînără de 23 de ani cu diagnosticul:intoxicație cu oxid de carbon.

Accidentul sa produs la domicilu în seara de 1 februarie 2016 cînd tînăra pe neașteptate sa simțit rău și a perdut cunoștința.

Pacienta a fost transportată de ugență la spital,unde după efctuarea măsurilor de terapie intensivă starea  ei sa ameliorat. Acum starea ei este în afara pericolului.

De menționat că în Republica Moldova pe parcursul săptămânii curente au fost cîteva cazuri de intoxicație cu gaze,unele cu sfîrșit letal.

Atragem atenția despre pericolul itoxicației cu gaze care sunt periculoase prin lipsa mirosului si culorii care pot induce stări grave cu sfîrșit letal.

02.02.2016

 

 

La data de 24 ianuarie 2016 în secția de terapie intensivă a Spitalului Raional Căușeni a fost internat un copil de 8 luni cu leziuni termice în diferite porțiuni ale corpului cu suprafața aproximativă de 5 %.

Copilul sa aflat la tratament și supraveghere în terapie intensivă timp de 24 ore.Ulterior copilul a fost transferat pentru continuarea tratamentului în secția de chirurghie,unde primește tratament și în prezent.

Accidentul sa produs la domiciliu,copilul fiind în contact cu soba din apropierea patului.

Atragem atenția părinților despre responsabilitatea privind producerea accidentelor la copii care pot pune în pericol viața și sănătatea lor.

Ion Ciobanu,responsabil de comunicate cu publicul și mass-media.

26.01.2016